Coreea de Nord a încercat să șantajeze SUA. Reacția americanilor a venit imediat

Coreea de Nord a încercat să șantajeze SUA. Reacția americanilor a venit imediat
Publicat: 14/01/2015, 10:27
Actualizat: 14/01/2015, 11:29

Dacă această propunere va fi acceptată, „acest lucru va face posibile multe lucruri, anul acesta, în Peninsula Coreea”, a subliniat în fața presei adjunctul reprezentantului permanent nord-coreean la ONU An Myong Hun, fără să ofere, totuși, precizări.

„Suntem pregătiți să ne explicăm intențiile din spatele acestei propuneri în mod direct Statelor Unite (…), dacă Statele Unite vor mai multe explicații”, a subliniat diplomatul.

Statele Unite au respins sâmbătă propunerea Phenianului, catalogând-o drept o „amenințare implicită”. Potrivit Departamentului de Stat, Washingtonul rămâne „deschis dialogului” cu Phenianul, dar insistă asupra „unor negocieri credibile și autentice asupra dezarmării nucleare a Penisnulei Coreea”.

„Refuzându-ne propunerea, Statele Unite au arătat încă o dată că vor continua să-și suplimenteze capacitățile militare în Coreea de Sud”, a declarat An Myong Hun. „Este absolut inacceptabil, iar acest lucru nu poate fi justificat”, a adăugat el.

Propunerea Coreei de Nord a fost transmisă vineri Statelor Unite pe un „canal adecvat”, a anunțat el.

Mesajul nord-coreean îndeamnă Washingtonul să ajute la reducerea tensiunilor în peninsula coreeană prin suspendarea tuturor exercițiilor militare comune prevăzute în Coreea de Sud „și în vecinătate”. La rândul ei, Coreea de Nord se declară „pregătită” să „suspende temporar testul nuclear care îngrijorează Statele Unite”.

Coreea de Nord a efectuat trei teste nucleare, ultimul în februarie 2013, și a amenințat că va efectua al patrulea test ca ripostă față de o rezoluție a ONU ce denunță încălcările drepturilor omului comise de către regimul de tip stalinist aflat la putere la Phenian.

Statele Unite, care dispun de 30.000 de militari mobilizați permanent în Coreea de Sud, efectuează anual manevre comune cu aliatul lor asiatic. Seulul și Washingtonul insistă asupra faptului că aceste manevre sunt defensive, în timp ce Phenianul consideră că ele sunt provocatoare și reprezintă preludiul unei invazii.

Aceste exerciții anuale sporesc, în general, tensiunile dintre cele două Corei, care se află în mod teoretic în stare de război de la conflictul din 1950-1953, încheiat cu un simplu armistițiu și nu cu un tratat de pace.

Diplomația nord-coreeană a reafirmat că țara „nu are nimic a face cu atacurile informatice de la Sony” și a invitat Washingtonul să producă dovezi pentru acuzațiile formulate.

Oficiali americani au agitat marți amenințarea cu noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord, după atacul informatic de la Sony.

Statele Unite au impus la începutul lui ianuarie sancțiuni unui număr de zece oficiali din cadrul regimului, principalei agenții de informații nnord-coreene (RGB) și unui număr de două firme din sectorul militar nord-coreean.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome